În aceste momente are loc o ședință extraordinară de Consiliu Județean pentru adoptarea a trei proiecte de hotărâri care vizează susținerea financiară a unei achiziții de aparatură medicală la Spitalul Județean dar și a unui concurs de matematică.
De asemenea, se propune modificarea componenței Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) cu introducerea în această structură a subprefectului Daniela Beclea. La finalul ședinței, după ce toate cele trei proiecte au fost votate a intervenit cu o interpelare Mircea Costea.
”Lăsăm populația fără gunoiul strâns, chiar nu putem rezolva o problemă care doare pe toată lumea? Am început în 2012 cu această problemă a deșeurilor și terminăm mandatul tot cu această problemă”
Mircea Costea, consilier județean
Răspunsul oferit este deja cunoscut și anume că s-a desemnat pentru a treia oară un câștigător pentru operarea rampei de deșeuri. ”Pun pariu că până la finalul termenului vor fi vreo două, trei contestații”, a fost replica lui Mircea Costea. După discuții, ședința a fost oficial închisă. (G.E.)
CITEȘTE: ACUM: Consultări la CJ cu primarii pentru DJ-uri – FOTOGALERIE
Alimentele care dispar din magazinele din România în 2025
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Noi angajări la Spitalul Județean, se caută o persoană cunoscătoare la bani
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Imagini superbe surprinse de un fotograf profesionist la parada de la Botoșani
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Sebastian Mailat, dorit de patru echipe din Superligă
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Un copil din Botoșani s-a rătăcit în Ajun după ce a plecat cu colinda
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile