În aceste momente sala Nicolae Iorga a Prefecturii Botoșani găzduiește ultima ședință de Colegiu Prefectural din acest an la care iau parte directorii instituțiilor publice deconcentrate, prefectul și subprefectul.
La întâlnire a venit și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Sorescu, care a avut un mesaj de transmis după care s-a scuzat și a părăsit sala.
”Ceea ce vreau să spun este că vreau la modul acesta, în cadru organizat să aduc mulțumirile mele pentru buna colaborare pe care am avut-o cu dl. prefect și cu dv. în 2016, îmi doresc să avem aceeași colaborare și anul viitor. Fiind ultima ședință vreau să vă transmit dv., colaboratorilor dv. și familiile dv. sărbători cu liniște”, a fost mesajul lui Gheorghe Sorescu.
I-a răspuns prefectul Costică Macaleți: ”Apreciez punctul dv. de vedere și vă bucurați de aceeași prețuire din partea mea și a colegilor deopotrivă”.
Ședința a început cu intonarea Imnului Național al României după care prefectul a cerut să fie ținut un moment de reculegere pentru fostul director al Cancelariei Prefectului, Viorica Afrăsânei. Ordinea de zi cuprinde un singur punct și anume prezentarea activității colegiului prefectural pe anul 2015. (G.E.)
CITEȘTE: Zeci de PSD-işti la biserică, omagiu cu trandafirii preferaţi ai ex-deputatei – GALERIE FOTO
Tineri prinși într-o mașină cu blănuri și carne de vânat
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Trei polițiști examinatori de la Suceava au fost arestați preventiv în dosarul de corupție
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Casă cuprinsă de flăcări, pompierii chemați urgent
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Concurență pentru un post la Spitalul Județean: CÂTE persoane s-au înscris la concurs
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Nicio schimbare: Botoșaniul, în topul județelor cu cele mai mici pensii
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile