Secretarul general Adjunct al NATO se află în aceste clipe la Hotel Rapsodia, acolo unde se pregătește de lansare cărții „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”.
Mircea Geoană a ajuns în centrul orașului în jurul orei 17:15, venind de la Ipotești, acolo unde a vizitat Centrul Național de Studii Mihai Eminescu.
Mircea Geoană, autor
”Paginile acestei cărți sunt rodul unui parcurs de viață care, îndrăznesc să cred, mi‑a permis să înțeleg atât politica internațională, cât și pe cea românească din perspective relevante, nu doar pentru mine, ci și pentru toți compatrioții mei. Ele reprezintă sinteza reflecțiilor unui lider politic provenit dintr‑o țară în care politica și politicienii reușesc tot mai puțin să le câștige încrederea și respectul cetățenilor. Sunt, în ultimă instanță, viziunea mea asupra unui nou contract social, menit să reconfigureze temeiurile vieții noastre publice”.
Cu acest prilej, Mircea Geoană va dialoga cu cei prezenți, va susține o sesiune de autografe, iar la final va acorda declarații de presă.
Mircea Geoană este însoțit de foști lideri ai PSD Botoșani, din perioada în care era liderul național al social-democraților: Ovidiu Portariuc, primarul din legislatura 2012 – 2016, Gheorghe Marcu, fost senator și deputat, Georgeta Crețu, ex-consilier județean PSD.
Este prezent și Vasile Halasanu, președintele Asociației Revoluționare 22 – 25 decembrie 1989.
De la Botoșani, înaltul oficial se va deplasa la Iași, unde va participa la dezbaterea „Iași - România – Europa. Prioritățile Moldovei pentru realizarea saltului istoric de dezvoltare și transformarea sa într-un hub economic și de inovare multiregională.”
Afaceristul mort a mai chemat pe cineva la el: Frați morți unul după altul, în câteva săptămâni
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
FAZA ZILEI: Garda de Mediu s-a judecat cu Primăria pentru buruieni, un comisar a uitat să facă poze
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Crin Antonescu a demisionat din PNL după 35 de ani: Am trăit și am făcut istorie
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Botoșănean lăsat mort pe marginea drumului, șoferul a fugit
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
În alte județe părinții sunt amendați de Poliție pentru absențele copiilor – SITUAȚIA la Botoșani
Gabriela Erdic
Mar 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile