În aceste momente la sediul PNL din strada Teatrului are loc ultima conferință de presă din acest an. La masă, în fața jurnaliștilor se află liderii reprezentativi ai formațiunii născută din două partide mari de pe eșichierul politic.
Primul a luat cuvântul co-președintele PNL, Costel Șoptică: ”Ne propunem să accentuăm acest stil de sărbătoare și fără să parafrazez pe altcineva, vrem să simțiți și voi ca și noi pace sufletească împreună cu cei dragi. Vreau să mulțumesc colegilor mei, cei care sunt prezenți și cei care nu sunt aici, și vreau să vă spun că sentimentul care mă încearcă este unul de bucurie pentru că iată, există solidaritate între noi toți”.
A mai arătat că în anul ce se va încheia trei zile au avut loc mai multe schimbări în interiorul partidului însă spre final, toți membrii au înțeles că numai cu solidaritate se pot obține rezultatele dorite. Mai ales că anul 2016 aduce cu sine două scrutine de alegeri.
A urmat Cătălin Flutur care de asemenea a adresat urări de final de an: ”Suntem într-o formulă optimă, toți cei care sunt prezenți la ora asta în municipiu suntem aici, profit de ocazie să vă urez un an nou mai bun cu sănătate și realizări”, după care și-a axat declarația pe alegerile locale de anul viitor.
Revenim cu detalii (G.E.)
CITEȘTE ȘI: FOTOGALERIE cu Moș Crăciun liberal pentru copiii de la Stîncești cărora le-a ars casa
Decizie radicală: Mai multe produse vor fi retrase din supermarketurile de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu Slobozia, prețuri de la 20 la 300 de lei
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Șoferi cu tupeu amendați de polițiști la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Doamnele de la ISU Botoșani s-au întrecut la badminton
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Un botoșănean beat mangă și fără permis prins la volan aproape de miezul nopții
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile