După ce ieri au depus dosarele pentru Primăria și Consiliul Local Botoșani, astăzi social-democrații fac același lucru pentru Consiliul Județean.
Dacă la funcția de președinte candidatul este cel deja anunțat în această primăvară, adică Lucian Trufin, lista consilierilor județeni este, în schimb, deschisă de actualul președinte, Doina Federovici.
PSD-iștii au renunțat astfel la cutuma potrivit căreia aspirantul la șefia CJ trebuie să fie și cap de listă la consilieri.
Locurile 3 și 4 sunt ocupate de actualii vicepreședinte, Dorin Birta, respectiv administrator public, Cristian Nistor.
Cu două excepții, tocmai Lucian Trufin și Cristian Nistror, toate celelalte persoane de pe primele zece poziții sunt deja consilieri județeni.
1. Doina Federovici - președinte CJ Botoșani
2. Lucian Trufin – senator
3. Dorin Birta – vicepreședinte CJ Botoșani
4. Cristian Nistor – administrator public CJ Botoșani
5. Gabriel Galan – antreprenor
6. Constantin Pătrăuceanu – antreprenor
7. Ramona Guraliuc – medic șef UPU-SMURD
8. Andron Țîmpău – administrator public la Primăria Bucecea
9. Dan Delenu - director ADI AQUA Botoșani
10. Ciprian Manolache – inspector școlar general adjunct
11. Ionuț Gireadă – jurist
12. Sergiu Marian – profesor
13. Mioara Jurgiu - expert în relații publice/sociolog
14. Cristian Pinilei – Grosu – coordonator marketing Loteria Română
15. Dan Păduraru – șef agenție ARR Botoșani
16. Galia Hrimiuc – inspector școlar
17. Olgua Șchiopu – inspector școlar
18. Dumitru Brânză - kinetoterapeut
19. Silvia Diaconu – profesor
20. Raluca Vaipan – profesor
21. Cătălin Olaru - antreprenor
22. Liliana Viciriuc - profesor
23. Daniela Vicol – director Centrul de Excelență
24. Cristina Murgu – economist
25. Sorin Dănilă – medic stomatolog
26. Alin Cirimpei - director adjunct SC Nova Apaserv SA
27. Bogdan Hostiuc - inginer
28. Sergiu Nacu – economist/asistent manager
29. Eduard Gură – medic/manager SAJ Botoșani
30. Vasile Florea – profesor
31. Alina Cîniparu – lucrător comercial
32. Andrei Aștefănoaei – tehnician dentar/antreprenor
33. Andrei Podariu – expert administrația publică
34. Florin Molocea – tehnician drumuri
35. Sabin Patrariu – profesor
36. Iulian Cercel – jurist
37. Lucian Timișag – profesor
38. Cristina Grigoiu - inginer
39. Laurențiu Lazăr – manager auto
40. Alin Florea - profesor
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024