Ministrul Afacerilor Interne a ajuns în urmă cu scurt timp în județul Botoșani.
Ministrul Lucian Bode se află în prezent la Dorohoi, unde va tăia panglica inaugurală a noului sediu de poliție municipală.
”Astăzi sunt pentru prima dată aici, în această frumoasă localitate. Chiar dacă vremea nu prea ține cu noi, mă bucur să fiu aici, între prieteni și colegi din Parlament. Pe parcsul zilei voi fi și la Săveni, la Botoșani. Am pregătit surprize plăcute pentru structuri din Ministerul Afacerilor Interne, pe care le așteptați de foarte mulți ani. le voi spune mai târziu, ca să păstrăm suspansul”,
Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne
Ministrul a vizitat toate spațiile din noul sediu al Poliției Dorohoi, declarându-se mulțumit de cele văzute. În acest moment, Lucian Bode își prezintă concluziile în fața sediului, ulterior urmând să plece către Săveni.
Ministrul Lucian Bode a avenit însoțit de secretarul de stat Bogdan Despescu, chestor general de poliție. De asemenea, a fost primit de prefectul de Botoșani Dan Nechifor, deputatul Costel Șoptică, senatorul Cristian Achiței, secretarul de stat Gheorghe Sorescu, Cristian Roman, directorul Cancelariei Prefectului, Sorin Cornilă secretar executiv al PNL Botoșani, dar și Gabriel Alecsandru, consilier județean PNL.
De la Dorohoi, ministrul a fost întâmpinat de Dorin Alexandrescu, primarul municipiului.
De asemenea, sunt prezenți și șefi din Poliția Botoșani.
Întâlnirea va include și o ședință cu șefii tuturor structurilor subordonate MAI.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Un botoșănean a devenit viral după ce „și-a parcat” BMW-ul direct pe pârtie – VIDEO
Oana Sava
Dec 27, 2024
Realitate virtuală în comuna lui Eminescu, școli moderne în care fiecare elev are laptop
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Iftime nu are modele în fotbal: Nu vreau să fiu patron ca Șucu / Becali nu a plătit brandul
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Ministrul iubit de botoșăneni reclamat că și-a bătut soția
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Comercianții nu mai sunt obligați să dea bon fiscal la tranzacțiile cu cardul, decât la cerere
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile