La doar o zi după ce președintele în funcție al PNL, Ludovic Orban, s-a deplasat la Botoșani în campanie internă, contracandidatul său la scrutinul liberal, Florin Cîțu, a venit la rândul său în județ.
Premierul a sosit vineri seară în oraș, iar sâmbătă la ora 9:30 a ajuns la Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi.
Acolo a fost așteptat de prefectul Dan Nechifor, care aflat în concediu joi, la vizita președintelui Camerei Deputaților, a revenit la treabă în weekend, când în județ se află prim ministrul. Nechifor face parte din tabăra Cîțu la alegerile interne din PNL.
Premierul a dorit să vadă cum funcționează lucrurile la centrul de vaccinare de la liceul din strada Prieteniei astfel încât a fost primit la fața locului de Monica Adăscăliței, directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP), cea care i-a prezentat date despre vaccinarea la Botoșani și de managerul și directorul medical de la Spitalul Mavromati.
De altfel, acolo are loc o ședință cu toți conducătorii de spitale din Botoșani.
La ”Asachi” mai sunt și președintele PNL Botoșani, Costel Șoptică și subprefectul Aneta Gireadă.
Fiind vorba teoretic de o acțiune care ține de funcția de stat pe care Florin Cîțu o ocupă și nu de cea politică, la centrul de vaccinare gazde i-au fost prefectul și șefa DSP.
Tot în această dimineață, Florin Cîțu își prezintă moțiunea prin care candidează la funcția de președinte al PNL în cadrul unei întruniri a Colegiului Director programată la Stațiunea de Cercetare Popăuți.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024