Moment inedit la PDL Botoşani. Pentru prima dată de la alegerile derulate în partid, în luna aprilie a acestui an, obişnuita conferinţă de presă a formaţiunii de guvernământ este susţinută de cei doi prim-vicepreşedinţi desemnaţi la respectivul scrutin.
„S-a spus că suntem muţi”, şi-a început alocuţiunea
Dumitru Chelariu, primarul de Pomârla. El a trimis câteva „săgeţi” spre parlamentarii care în loc să ajute la implementarea unor proiecte preferă să iasă în presă cu ironii şi a făcut câteva referiri la faptul că Biroul Permanent Judeţean al PDL este controlat de primarii din mediul rural.
„Nimeni nu ne este subordonat, nu trece nimeni pe la cabinetul nostru să ne ceară sfatul, doar colaborăm într-un for în care mai sunt alţi 40 de specialişti”, a spus Chelariu, care a adăugat că „şi mediul rural îşi are locul său” şi că principala preocupare a primarilor cu funcţie este administraţia. La întâlnirea cu mass-media participă şi celălalt prim-vicepreşedinte, Constantin Pitorac, primar de Flămânzi, localitate care teoretic este oraş.
(S.B.)