Sala mare a Prefecturii este gazda unui eveniment ce-i are în prim plan pe primarii din județ care urmează a fi instruiți asupra modului de implementare al programului național reglementat prin ”Legea fiecare copil la grădiniță”.
Organizatorii sunt Prefectura Botoșani, Inspectoratul Școlar Județean și Asociația OvidiuRo. Legea a fost votată în Parlamentul României și promulgată de președinte în noiembrie 2015. Încurajează prezența la grădiniță a fiecărui copil cu vârste între 3 și 6 ani prin acordarea unui tichet social lunar în valoare de 50 de lei. Stimulentul se acordă familiilor care au un venit per membru de până în 284 de lei lunar și este condiționat de prezența zilnică a celor mici la grădiniță.
În județul Botoșani, în cele 78 de unități administrativ teritoriale sunt aproximativ 4.000 de potențiali beneficiari ai programului. Asociația OvidiuRo a implementat un program pilot cu finanțare privată și prin voluntariat pentru o perioadă de cinci ani de zile. Începând cu 15 februarie 2016, costul tichetelor sociale pentru grădiniță este acoperit de la bugetul de stat iar responsabilitățile implementării eficiente a programului revin primarilor și directorilor de școală. (G.E.)
VEZI ȘI: Bani de la Guvern pentru copiii defavorizaţi din grădiniţele botoşănene
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024