Câteva sute de pensionari participă în aceste momente la Revelionul Pensionarilor organizat de Consiliul Judeţean la Rapsodia. Aceştia se distrează la maximum, cântă, chiuie, dansează sau se bucură de mâncarea oferită la eveniment.
Consiliul Judeţean a închiriat ambele săli, atât cea de la parter cât şi Eminescu de la etajul 1 pentru a putea încăpea cât mai mulţi pensionari botoşăneni. În lipsă de spaţiu suficient, s-au amenajat mese şi pe holurile restaurantului.
Deocamdată preşedintele CJ nu a ajuns la restaurant însă sunt prezenţi acolo Viorel Iliuţă dar şi mai mulţi consilieri locali PNL. În sală se află aproximativ 400 de pensionari, unii dintre aceştia fiind văzuţi şi la Revelionul Pensionarilor organizat de Primărie.
Programul artistic este întreţinut de Orchestra Rapsozii Botoşaniului în frunte cu directorul Dan Doboş. Şi, cu toate că ne aflăm pe data de 28 ianuarie, la aproape o lună de zile de la sărbătorile de iarnă, şefii din CJ au adus şi urători la această acţiuni, aceştia provenind de la Ansamblul Balada.
(S.B.)
Revenim cu mai multe detalii
CITEŞTE:
Ţurcanu face de acum nunţi de aur şi argint: Liberalii au bani, nu aţi văzut cum vin cu Audi A8, cu Mercedesuri?
[[banner]]
[[galerie-foto]]