În jurul orei 11:00 a început o şedinţă extraordinară a Consiliului Local. Motivul principal al convocării acesteia îl reprezintă discutarea proiectului de buget pe anul în curs, de care este interesat tot ceea ce ţine de municipalitate, de la aparatul propriu şi teatre până la Modern Calor sau Eltrans, astfel încât în sală sunt prezenţi şefi ai tuturor acestor unităţi.
Primul a luat cuvântul aspirantul USL la funcţia de primar. Acesta a criticat mai întâi întârzierea cu care a fost transmisă mapa.
„Un proiect de buget nu poate fi analizat temeinic şi serios cu 24 de ore înainte de şedinţa de CL”, a declarat
Ovidiu Portariuc, care a adăugat că, în aceste condiţii, nu a putut face decât o analiză de ansamblu, nu şi una detaliată. Aceasta l-a făcut totuşi că constate că la o parte dintre direcţii aproape jumătate din buget este trecut la capitolul „alte cheltuieli”.
„Îmi ridică anumite semne de întrebare (…). Este un buget mult prea optimist, ca să nu spun nerealist”, a mai afirmat
consilierul PSD. El a criticat şi faptul că societăţii Modern Calor i se acordă din nou o sumă uriaşă ca subvenţie, în condiţiile în care anul trecut a înregistrat profit. Şi consilierii Gheorghe Vâzdoagă şi Simion Drelciuc au adus critici proiectului.