ACUM: Şedinţă cu validarea lui Hriţcu în CL – VIDEO cum a jurat
Consilierii municipali s-au întrunit în şedinţă ordinară astăzi, 29 februarie 2012 având pe ordinea de zi un număr de 25 de proiecte de hotărâre şi alte patru pe nota anexă. Debutul şedinţei a fost punctat de o serie de interpelări din partea consilierilor PSD Gheorghe Vâzdoagă şi Ovidiu Portariuc. Printre punctele de dezbatere din cadrul şedinţei de CL se regăsesc proiecte privitoare la aprobarea încetării mandatului de consilier a lui Nicolae Semenescu precum şi validarea înlocuitorului său, respectiv Cristian Hriţcu dar şi aprobarea unor tarife de colectare, transport şi eliminare finală a unor deşeuri la societatea Urban Serv, sau stabilirea tarifelor pentru transportul public urban la Eltrans.
Imediat după interpelări, Cistian Hriţcu a depus jurământul în faţa plenului CL, primind felicitări din partea primarului Cătălin Flutur.”Vreau să îi mulţumesc d-lui Semenescu care a avut o activitate deosebită, ne-a împărtăşit din experienţa lui, a fost chiar un specialist în comisie, profit de ocazie să îi urez succes şi în noua funcţie domnului director, sunt probleme şi pe partea edilitară, mai ales cu partea de iluminat. Îi urez succes în activitate d-lui Cristian Hriţcu şi bun venit în CL”, a afirmat primarul Cătălin Flutur.