Aproximativ 40 de membri ai Sindicatului Alfa s-au adunat miercuri, 1 decembrie 2010 în sala cu frescă a Casei Sindicatelor pentru a participa la adunarea generală care va desemna noua structură de conducere a organizaţiei. Pentru funcţia de preşedinte singurul candidat este Gabriela Zamfirescu (foto dreapta) care şi-a arătat disponibilitatea de a prelua frîiele organizaţiei nou înfiinţată. Şedinţa a început prin reamintirea statutului actual al sindicatului tuturor celor prezenţi, urmînd ca acestuia să îi fie aduse modificări cu acordul membrilor de sindicat, pentru ca ulterior să fie demarate alegerile propriu zise.