Este îmbulzeală mare la această oră la Direcția de Impozite și taxe Locale, a Primăriei Municipiului Botoșani.
Sute de oameni stau la o coadă impresionantă, care se întinde pe câteva zeci de metri pentru a ajunge la casieriile instituției să își plătească dările anuale, în ciuda faptului că afară se înregistrează minus 9 grade Celsius.
Activitatea de colectare a început încă de vineri când, potrivit conducerii Direcției, s-a încasat o sumă de aproximativ 115.000 lei.
Un echipaj al Poliției Locale se află la intrarea în instituție pentru asigurarea liniștii și ordinii publice.
Majoritatea oamenilor poartă mască de protecție, însă sunt extrem de iritați de faptul că înaintează într-un mod anevoios și sunt nevoiți să îndure gerul de afară.
Frecvent au loc discuții aprinse între contribuabili și polițiștii locali.
În fiecare an, când se deschid ghișeele, în fața Direcției de Taxe și Impozite Locale se formează tradiționala coadă pentru achitarea dărilor.
Dacă în anii trecuți cei care se prezentau primii la ghișee erau pensionarii, de data aceasta sunt și numeroși tineri.
Cetățenii beneficiază de bonificații la plata taxelor și impozitelor locale până la data de 31 martie 2021.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Alerte de viscol au fost emise în mai multe zone: Botoșani se află pe listă
Redacția Botoșăneanul
Jan 02, 2025
Cornel Șfaițer, așa cum îl vezi o singură dată pe an: în suman și… astrahan
Redacția Botoșăneanul
Jan 02, 2025
Anul 2025 vine cu mai multe zile libere
Redacția Botoșăneanul
Jan 02, 2025
Ce se întâmplă cu banii românilor la început de an. Anunțul îngrijorător făcut de BNR
Redacția Botoșăneanul
Jan 02, 2025
Când revin elevii și preșcolarii la cursuri după vacanța de iarnă: Calendarul anului școlar
Redacția Botoșăneanul
Jan 02, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile