Pietonalul Unirii este animat la acest moment de numeroși botoșăneni care au ieșit la plimbare și mai ales să admire exponatele meșterilor populari care au ajuns la eveniment.
La deschiderea oficială a Târgului Meșteșurarilor, eveniment organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, participă senatorul Lucian Trufin, președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta, subprefectul Paula Berențan, viceprimarul Liviu Toma, directorul Muzeului Județean Botoșani, Aurel Melniciuc, precum și Dan Doboș, managerul Orchestrei ”Rapsozii Botoșanilor”.
Iustina Irimia, managerul Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, a anunțat, în debutul acțiunii de pe Pietonalul Unirii, că la Târg participă meșteri din județele Botoșani, Suceava, Iași, Vaslui, Harghita, Argeș, Vâlcea, Mureș, Maramureș și Prahova.
Prin expozițiile și munca meșterilor prezenți în cadrul activității ni se prezintă „creația unei comunități întemeiate pe o lungă tradiție, împletind funcționalul cu esteticul în opere de artă în care forma și decorul sunt gândite ca întreguri destinate să împlinească trebuințele materiale și spirituale ale indivizilor și colectivităților în materie de arhitectură, organizarea interiorului, mobilier, țesături, ceramică, unelte, costum, prelucrarea materialelor, pictura pe sticlă/lemn etc.”.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024