Astăzi, 25 martie 2015, în prezența directorului de la societatea furnizoare de apă din Botoșani, Nova Apaserv, au loc ultimele discuții cu privire la contractul de lucrări pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare din Aglomerarea Botoșani.
Proiectul a fost consfințit la începutul lunii martie, când a fost semnat contractul de lucrări, pentru proiectul care presupune la nivelul întregului județ un buget total de mai bine de 125 milioane euro (mai exact, 126.769.364 euro), iar potrivit schemei de finanțare, mai bine de 80 milioane reprezintă finanțare nerambursabilă de la Uniunea Europeană. Contractul despre care se discută astăzi se ridică la aproximativ 32 milioane lei.
Proiectul presupune reabilitarea a 1.830 ml rețele de distribuție apă potabilă și extinderea acestora cu 16.156 ml., incluzând o stație de pompare apă potabilă.
Revenim cu amănunte!
(C.B.)
[[galerie-foto]]
Investiții realizate în domeniul social de echipa Doinei Federovici
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Ce ar fi indicat să știi despre durata de viață a anvelopelor (all season vs. anvelope sezoniere)
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Forța Dreptei: Potențialul agricol al Botoșaniului, risipit de ineficiență
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
11 medici au venit la „Mavromati”: Managerul spitalului anunță noi concursuri - VIDEO
Oana Sava
Nov 20, 2024