Câteva zeci de tineri botoșăneni s-au adunat în fața Muzeului Județean pentru a participa la desfășurarea unui tricolor lung de 100 de metri. Organizatori sunt membrii Platformei Unioniste Acțiunea 2012, sub genericul ”Uniți într-o singură conștiință națională, Uniti reîntregim o țară”.
Tinerii poartă banderole în culorile naționale pe brațe, iar unul dintre participanți este îmbrăcat în straie populare.
”Suntem pentru a doua oară la Botoșani, este evenimentul numărul doi din această serie sperăm să realizăm și mai multe evenimente, chiar mai complexe, nu numai cu tricolorul, suntem la început de drum dar ne bucurăm că putem face ceva. Este important să facem ceva să nu ne rezumăm doar la vorbe. Am adus iar tricolorul de 100 de metri, încercăm să aducem valorile naționale, credința, portul național, cunoscute pentru neamul nostru”, a declarat Ovidiu Maxim, președintele organizației.
Tinerii se vor deplasa pe traseul Pietonalul „Unirii” – traversare strada „Cuza Vodă” – strada „Teatrului” – pietonalul Bancar – traversare „Calea Națională” – strada „Victoriei” – pietonalul „Transilvaniei” – piaţa „1 Decembrie 1918” – statuia “Compania de mitraliere maior Ignat în atac”.
ULTIMĂ ORĂ: Două mașini și un camion s-au izbit la Baisa, un șofer dus urgent la spital
Oana Sava
Mar 10, 2025
Preoții și pompierii fac front comun pentru protejarea copiilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Botoșănean puțin băut și fără permis prins în trafic, polițiștii l-au REȚINUT
Oana Sava
Mar 10, 2025
ANUNŢ Primăria Botoşani privind organizarea unei licitații pentru concesionarea unor terenuri
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile