În jur de 60 de medici de familie și asistenți medicali au ieșit în stradă cu începere de la ora 15:30.
S-au adunat în primă fază în fața Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) și au pancarte cu mesaje prin care doresc să atragă atenția guvernanților, precum: „reducerea birocrației din sistemul medical” sau „acces la servicii medicale pentru asigurați”.
Medicii de familie trebuie să încheie din luna februarie noi contracte cu Casa de Asigurări, contracte prin care, conform noilor punctaje, veniturile ar urma să le scadă cu 30%.
De asemenea, prin noile contracte nu s-ar mai acorda o serie de sporuri precum cel pentru activitate în mediul rural.
Solicită de asemenea, plata restanțelor pentru lunile octombrie și noiembrie și decontarea la zi a serviciilor validate.
Reprezentanții medicilor de familie, respectiv Paul Șerban, președintele Asociației Medicilor de Familie și Liviu Cîmpanu, președintele Patronatului Medicilor de Familie din Botoșani au intrat la o discuție cu conducerea Casei de Asigurări iar la ieșire au declarat că au transmis principalele revendicări.
La acest moment protestatarii se îndreaptă către Prefectură.
Revenim cu detalii
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024