Eugen Ţurcanu, director la Direcţia Servicii Publice Sport şi Agrement(DSPSA), aduce acuzaţii la adresa Asociaţiei Ador. Acesta a făcut o plângere penală împotriva asociaţiei, referioare la acţiunea de sterilizare a câinilor şi pisicilor, şi vrea o lămurire în ceea ce priveşte cei 170 de câini adoptaţi prin acestă fundaţie de către oameni din afara ţării.
Modul în care cei de la asociaţie au operat animalele nu se încadrează în legile care trebuiau respectate de către asociaţie, susţine şeful DSPSA.
„Ei anul trecut, ne-au spus că în două ore, din punct de vedere al procedurilor, nu se puteau eutanasia atâţia câini. Ei acuma sterilizau animalele acolo, la parterul unui bloc, unde era ca la război.Operau şi pe masă şi sub masă, şi pe fotoliu, şi sub scaun. Peste tot erau întinşi câini sedaţi şi aruncaţi peste tot, pe la toate colţurile, fiecare operat. N-au putut, din câte am înţeles, să justifice provenienţa materialelor care îl foloseau, lucru foarte grav”, a declarat
Eugen Ţurcanu. Potrivit acestuia, dacă s-ar fi respectat procedurile pentru astfel de intervenţii chirugicale, nu se puteau opera mai mul de 15 câini pe zi, iar cei de la Ador nu ar fi ţinut cont de nici o regulă.
„Au paralizat oraşul cu prinderea câinilor”
„Nu aveai cum, fizic, dacă respectai procedura, să faci mai mult de 15 operaţii într-o zi. Ei ne-au omorât pe noi de un an de zile, cu tot felul de adrese unde ne-au cerut nouă procedură la sânge. Dacă sunt atât de Albă-ca-Zăpada şi nişte imaculaţi şi nişte sfinţi, acum au coborât din cer la Botoşani şi care nouă într-una ne-au pus numai şicanii şi contre, să respecte şi ei legea”. Acesta precizează că situaţia Botoşaniului în ceea ce priveşte câinii vagabonzi este cauzată tot de cei de la Ador
.„Au paralizat oraşul cu prinderea câinilor, nu vine nimeni să captureze câini, de frică că se trezesc cu procese şi chestii din partea legii şi ei nu sunt în stare să respecte nici o procedură, nimic. Le-am solicitat actele să ne prezinte, să vedem ce au făcut cu animalele astea şi am şi făcut plângere penală împotriva lor pentru şase capete de acuzare”, a adăugat
Eugen Ţurcanu.
„E o filială de şmecheri acolo”
Cei din cadrul asociaţiei ar fi făcut de-a lungul unui an mai multe adopţii. Şeful DSPSA susţine că acest lucru s-ar fi întâmplat fără ca să poată demonstra cu acte unde au plecat câinii respectivi, cum au fost scoşi aceştia din ţară şi cum au primit banii în urma acestei tranzacţii.
„Au adoptat într-un an de zile aproape 170 de câini. Şi i-am solicitat să îmi spună unde sunt acele animale şi cui le-au dat. Nu am primit nici un răspuns. Au făcut adopţia pa Ador şi i-au scos din ţară pe nişte persoane care am înţeles că sunt mobilizate la pat o parte dintre ele din registru de la DSV. Despre asta e vorba în Ador: nişte şmecheri care au ajuns o grupare de mare escrocherie ce au făcut acolo. Şi nişte cucoane care au dus de nas o grămadă de naivi şi au ajuns de au murdărit noţiunea de a proteja animalele şi ne-au adus şi în ridicol pe noi toţi ca societate, tot Botoşaniul”, a mai precizat
acesta.
Cu toate că cei de la Ador vin în fiecare zi să vadă cum sunt trataţi câinii de la padocul Primăriei şi fac plângeri că locul arată groaznic, Eugen Ţurcanu ţine să precizeze că spaţiul unde sunt ţinuţi şi hrăniţi câinii de la Ador arată jalnic.
”Am fotografii de la padocul lor, îţi este jenă să intri acolo, cade peste ei, o clădire dărăpănată, un grajd vai de capul lui”, a mai precizat
Eugen Ţurcanu.
În încheiere acesta a menţionat că tot ce se întâmplă referitor la Ador are la bază un substrat politic, deoarece una dintre persoanele aflate la conducerea Ador candidează pe listele unui partid şi că asociaţia a fost făcută pentru a-şi şterge imaginea pătată.
”Albă ca zăpada de fapt e Alba Neagra nu e Albă ca zăpada”, a fost concluzia trasă de
şeful DSPSA.
Marina NECULA