Inspectorul școlar general adjunct a transmis un mesaj cadrelor didactice în prima zi în care municipiului Botoșani intră în scenariul roșu.
Scenariul roșu impune în primul rând trecerea tuturor școlilor în învățământul online.
Inspectoratul Școlar Județean Botoșani se confruntă cu o situație dificilă, trei dintre inspectori fiind în prezent internați în urma infecției cu coronavirus, iar starea lor s-a agravat în ultimele zile.
Însăși Ada Macovei, inspector general adjunct, a trecut prin această cruntă experiență, chiar dacă a respectat măsurile de prevenire.
”De astăzi și municipiul Botoșani adoptă noi restricții impuse de numărul mare de îmbolnăviri cu COVID-19. Când am trecut prin boala aceasta, am făcut public un apel pentru respectarea măsurilor de prevenire, pe care eu însămi m-am străduit să le respect încă din martie și care nu au fost suficiente, din păcate. Efectele le resimt și acum, când din ce în ce mai mulți prieteni și cunoștințe trec prin clipe grele, fiind bolnavi. Vă rog din nou să faceți tot posibilul să vă protejați sănătatea!”,
Ada Macovei, inspector general adjunct în cadrul ISJ Botoșani
După o lună și jumătate de învățământ la catedră, cu profesori și elevi în clase, situația a devenit din nou îngrijorătoare.
”Într-o lună și jumătate de școală față în față, aproape în fiecare clasă au fost elevi absenți, din diferite motive. În ultima perioadă, din ce în ce mai mult personal din învățământ a fost afectat, iar pierderea unor prieteni dragi e sfâșietoare”,
Ada Macovei, inspector general adjunct în cadrul ISJ Botoșani
Învățământul online, chiar dacă lipsit de ”emoția unică a lecțiilor înțelese din clasă”, este în acest moment cel mai sigur pentru evitarea unor eventuale îmbolnăviri.
”Trecem în învățământul online, care ne privează de socializare, de energia pe care o luam de la copii, de emoția unică a lecțiilor înțelese din clasă, de răspunsul entuziast al unora dintre copii si de tot ce înseamnă contactul direct cu elevii noștri. Sunt vremuri grele, pentru care ne pregătim din mers, care impun schimbări bruște și adaptare permanentă la nou. Vom face față și ne vom descurca, sunt sigură!”,
Ada Macovei, inspector general adjunct în cadrul ISJ Botoșani
Șefa Educației a făcut referire, la finalul mesajului către cadrele didactice, și la faptul că în ultimele zile au fost numeroase întrebări, inclusiv de la sindicate, ”care reclamă libertatea profesorilor de a alege de unde desfășoară lecțiile online: de acasă sau de la școală”.
Asta în condițiile în care, spune Ada Macovei, unii profesori nu dispun la școală de logistica necesară, în timp ce alții au nevoie de materialele didactice care sunt disponibile doar în unitățile de învățământ.
Pentru că interesul elevilor este cel care trebuie să primeze, profesorii sunt sfătuiți să facă tot ce depinde de ei pentru un învățământ de calitate.
”Contractele noastre de muncă stipulează clar locul de muncă, dar în situații întemeiate, cu act adițional la contract, locul desfășurării activității poate fi modificat. În aceste condiții, apelul meu este la învățământ de calitate! Sunt profesori care au acasă toată logistica necesară și toate materialele didactice de care au nevoie. Sunt alții, care au la școală toate aceste lucruri. E mult mai important să respectăm orarul elevilor și să ne facem datoria cât putem de bine, pentru ca timpul acesta să nu fie pierdut, iar elevii să poată obține performanțe școlare, pe măsura interesului și a capacităților lor intelectuale. Latura afectivă și cea emoțională, poate vor fi afectate mai puțin, dacă vom fi sănătoși și dacă vom putea identifica strategiile optime pentru progresul școlar, ținând elevii "conectați la educație". Vă doresc din tot sufletul, sănătate și putere! Vom fi bine!”,
Ada Macovei, inspector general adjunct în cadrul ISJ Botoșani
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Multă durere după moartea preotului de 37 de ani: CÂND are loc înmormântarea
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Liviu Ciobotariu, după înfrângerea cu Rapid: Mă așteptam la mai multe de la elevii mei
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Jocurile video vor deveni materie opțională în licee: Decizia a fost luată de Ministerul Educației
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024