„Anonimele, din punctul meu de vedere, ar trebui tratate ca atare. Dacă nu îşi asumă responsabilitatea pentru ceea ce spun înseamnă că nu merită să li sea de atenţia”, aceasta a fost prima reacţie a
inspectorului şcolar general vis-a-vis de plîngerea făcută publică vineri de preşedintele PNL Botoşani. Ada Macovei susţine că majoritatea acuzelor din acest nou material îi sunt aduse de aproximativ jumătate de an, că s-au făcut nenumărate verificări pe aceste teme şi că toate aşa-zisele ilegalităţi au fost desfiinţate. Punctual, printre altele, şefa educaţiei botoşănene a arătat că deputatul Cătălin Buhăianu nu are nici un frate, astfel încît nu avea pentru cine să intervină pentru a fi angajat administrator financiar la un liceu, că firma „Eduproex” unde este deţinătoare de părţi sociale nu mai are activitate din octombrie 2008, că în organigrama Inspectoratului Şcolar Judeţean a apărut post de şofer abia de la 1 septembrie.
„Se vrea pur şi simplu înlăturarea mea pentru că doresc să schimb ceva. Cei mai buni şefi sunt cei care nu fac nimic, se duc la serviciu, zîmbesc, îşi iau banii şi pleacă acasă”, a concluzionat
Ada Macovei.