Adăpostul de animale al unui localnic din satul Smârdan, comuna Suharău, a luat foc, sâmbătă după-amiază, după ce a fost lovit de trăsnet. Din fericire, incendiul a fost stins de pompieri înainte de a produce pagube materiale însemnate.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost sesizat despre izbucnirea incendiului la ora 16.44. La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială cu apă şi spumă. Incendiul a fost stins în mai puţin 20 de minute. Flăcările au distrus circa 5 metri pătraţi din acoperişul adăpostului şi un geam, pagubele estimate la 500 de lei. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 40. 000 lei.