O altă problemă care a fost remediată în timpul controalelor din centrele de îngrijire și asistență socială a fost referitoare la aparatele de cântărire.
Comisarii de la Protecția Consumatorilor le-au trasat sarcini clare de a verifica cântarele neautomate la Serviciul Județean de Metrologie Legală (SJML).
Erau aparate de cântărire utilizate mai ales la bucătării și majoritatea au fost respinse.
”Majoritatea aparatelor de cântărire, din cămine nu erau legale, nu erau verificate, au venit la noi la Metrologie. În schimb, foarte multe au fost respinse, fiind foarte vechi, ruginite, nu erau igienice, erau cântare cu care se cântăresc cartofii în bucătărie. Și i-am sfătuit să ducă să își achiziționeze cântare noi, igienice”,
Vasile Trofinov, șeful SJML
Prefectul Sorin Cornilă a arătat că acesta este un alt rezultat bun al acțiunilor de control: „Acesta este un lucru bun. De fapt, ăsta era și scopul nostru de la început, să-i facem, să se pună la punct”.
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Dintr-o „joacă”: Copii prinși pe camerele de supraveghere că au dat foc unui container
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024