Este doliu la Primăria Rădăuți după ce administratorul public s-a înecat în timp ce era la mare în concediu.
Haralambie Herghelegiu (72 de ani), administratorul public al municipiului Rădăuți din județul Suceava, a murit înecat în Marea Neagră. El se afla împreună cu un nepot în concediu, la Neptun, și joi, 1 septembrie, a intrat în apa mării, a fost luat de valuri și s-a înecat, potrivit obiectivdesuceava.ro
Conform Primăriei Rădăuți, Haralambie Herghelegiu s-a născut la Grămești, în 1950. Absolvent al Academiei Alexandru Ioan Cuza – Științe Juridice – în 1997 și a Cursurilor Postuniversitare de Management Administrație Publică, în 2001, Haralambie Herghelegiu a ocupat funcția de secretar al municipiului Rădăuți din 1998, iar din 2015 a fost consilier al primarului. Apoi, din 2017, a ocupat funcția de administrator public.
„A fost un om credincios, bun coleg, gata oricând să dea un sfat sau o mână de ajutor. Drum lin printre stele mister HH! Sincere condoleanțe familiei îndoliate…”,
au transmis foștii săi colegi din Primăria Rădăuți.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024