Biroul Rutier al municipiului Botoşani a fost sesizat miercuri seară că, în jurul orei 20:20, o fată de 16 ani, în timp ce traversa strada Sucevei pe trecerea de pietoni, a fost acroșată de un autoturism al cărui conducător auto a părăsit locul faptei.
După accident, adolescenta s-a deplasat la domiciliu, de unde ulterior a solicitat intervenția ambulanței, fiind transportată la Spitalul de Pediatrie Botoșani.
În urma cercetărilor, în aproximativ două ore poliţiştii l-au identificat pe T. G. de 32 ani, din municipiul Botoșani, posesor al permisului de conducere din acest an, ca fiind conducătorul auto implicat în producerea evenimentului.
Bărbatul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,41 mg/l concentrație de alcool pur în aerul expirat. I-au fost recoltate şi probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Totodată, conducătorului auto i-a fost reținut permisul, fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
VEZI ŞI:
Căruță spulberată de o Dacia! Tată și fiu la spital – FOTOGALERIE
ULTIMĂ ORĂ: Două mașini și un camion s-au izbit la Baisa, un șofer dus urgent la spital
Oana Sava
Mar 10, 2025
Preoții și pompierii fac front comun pentru protejarea copiilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Botoșănean puțin băut și fără permis prins în trafic, polițiștii l-au REȚINUT
Oana Sava
Mar 10, 2025
ANUNŢ Primăria Botoşani privind organizarea unei licitații pentru concesionarea unor terenuri
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Două restaurante din Botoșani, verificate de polițiști înainte de 8 martie
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile