Asociaţia pentru Protecţia Animalelor ADOR protestează faţă de intenţia municipalităţii de a implementa un nou regulament conform căruia persoanele care deţin animale în casă vor fi nevoite să şi le la asociaţie şi, în plus, să ceară aprobarea scrisă a vecinilor pentru a le creşte în apartament. În caz contrar, amenzile se anunţă usturătoare.
Repezentanţii ONG-ului susţin că o astfel de măsură nu ar face altceva decât să amplifice problema câinilor comunitari.
„Dorim să atragem atenţia asupra faptului că acest regulament nu face decât să încurajeze abandonul de animale pe stradă şi să oprească adopţiile pe plan local. Suntem surprinşi să constatăm că dupa toate abuzurile pe care reprezentanţii Direcţiei de Servicii Publice, Sport şi Agrement le-au făcut până acum asupra căţeilor, masacrându-i, înfometându-i, lăsându-i să moară de boli cumplite fără să le asigure minimul de îngrijire, ei îşi exind acum acţiunile şi asupra iubitorilor de animale”, se arată într-un
comunicat emis de ADOR.
"Fiecare iubitor de animale se va simţi lovit pe nedrept”,
Cei de la asociaţie se întreabă tootdată cum îşi doresc edilii să fie crezuţi că sunt interesaţi de rezolvarea problemei căţeilor comunitari şi dispariţia acestora de pe străzi, dacă nu fac decât să încurajeze abandonul acestora şi fiecare măsură pe care o iau este tocmai în sensul sporirii numărului căţeilor de pe stradă.
„Solicitam Direcţiei de Servicii Publice, Sport şi Agrement să aibă în vedere faptul că o astfel de măsură nu va aduce decât prejudicii de imagine acestei instituţii, întrucât avantajele acestei propuneri sunt doar materiale, în timp ce dezavantajele afectează nu doar proiectul de reducere a numărului de căţei comunitari de pe străzi, ci şi pe fiecare iubitor de animale în parte, care se va simţi lovit pe nedrept”, se arată în
finalul comunicatului.