Polițiștii botoșăneni desfășoară o anchetă care vizează modul în care mai multe societăți comerciale și o organizație neguvernamentală au încercat, și unele chiar au și reușit, să obțină subvenții de la bugetul de stat și cel european prin Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM).
La începutul acestei luni, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean a solicitat de la AJOFM o situație cu fondurile acordate de instituții către mai multe unități private.
Cererea formulată de oamenii legii nu este prima de acest fel. În urmă cu un an, polițiștii botoșăneni au trimis o adresă asemănătoare, cu referire la alte firme.
Ambele solicitări au la bază un dosar constituit în 2020 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani.
Din câte se pare, cercetările au fost declanșate în urma depunerii unor plângeri la AJOFM și la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) prin care se reclamau unele nereguli petrecute în perioada 2018 – 2020 cu privire la acordarea unor subvenții în baza legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă și a legii 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă.
ANOFM ar fi derulat cercetări interne în urma cărora s-a decis sesizarea Poliției.
Majoritatea firmelor în cauză au beneficiat de ajutor financiar din partea statului pentru persoane nou angajate, numai că există suspiciuni că nu ar fi îndeplinit toate condițiile prevăzute de cele două acte normative pentru încheierea convențiilor cu AJOFM prin care să primească finanțarea.
Potrivit articolului 85 din legea 76/2002, ”Angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, șomeri în vârstă de peste 45 de ani, șomeri care sunt părinți unici susținători ai familiilor monoparentale, șomeri de lungă durată sau tineri NEET primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă în cuantum de 2.250 lei, cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 18 luni”.
De asemenea, potrivit legii 279/2005 angajatorii care încheie, în condițiile legii, un contract de ucenicie sau de stagiu, pot beneficia, pe întreaga perioadă de derulare a contractului de ucenicie/stagiu, de o sumă în cuantum de 2.250 lei/lună.
Așadar, unitățile vizate de ancheta IPJ au primit lunar, pe perioada de valabilitate a convenției, câte 2.250 de lei pentru fiecare angajat, ceea ce înseamnă într-un an o subvenție totală de 27.000 de lei.
După prima adresă trimisă de IPJ Botoșani, Teodor Dimitriu, directorul executiv de la acea dată al AJOFM, a cerut auditorului intern să verifice dosarele suspecte, numai că dispoziția sa nu a mai fost pusă în practică nici până astăzi, motiv pentru care a fost sesizată comisia de disciplină. Astfel s-a ajuns în situația ca AJOFM să trimită dosarele de subvenție la Poliție fără ca acestea să fi fost auditate pe plan intern.
Acordarea unor fonduri către companii care poate că nu au îndeplinit toate criteriile pentru a primi acest sprijin financiar reprezintă însă doar o fațetă a problemelor din unele dosare de subvenție.
Agenția Națională de Integritate (ANI) derulează la rândul său propria anchetă, suspectând unii angajați de la AJOFM de conflict de interese și incompatibilitate. Aceștia ar fi avut relații de rudenie cu persoane din conducerea unor unități care au primit subvenție sau care au încercat să acceseze unul dintre programele de finanțare prevăzute de actele normative menționate.
Cert este că doi dintre salariații aflați în atenție organelor de cercetare au părăsit instituția, transferându-se la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM). De altfel, ANI a cerut anul trecut de la AJOFM o serie de documente.
În jur de 1.500 de convenții încheie într-un an AJOFM Botoșani, adică bugetul de stat sau cel european susțin financiar angajarea a 1.500 de oameni.
Conducătoarea agenției botoșănene a evitat să dea declarații despre ancheta Poliției, susținând că nu este în măsură să furnizeze asemenea informații, cerându-ne să ne adresăm IPJ.
În schimb, susține că are foarte mult de lucru pentru a furniza documentele care i se tot solicită și că această activitate se suprapune peste programele guvernamentale de sprijin în pandemie a agenților economici astfel încât îi rămâne puțin timp pentru treburile curente ale instituției.
”Am plecat de la o situație în 2020, când s-a îmbolnăvit dl Dimitriu, preluam atribuții, dar decizii majore de management nu puteam să iau. Însă au fost foarte multe probleme curente pe care a trebuit să le rezolv, iar acum mai vin și aceste dosare”,
Anca Apăvăloaie, director executiv AJOFM Botoșani.
Pe de altă parte, reprezentanții IPJ Botoșani ne-au comunicat însă că nu pot face publice obiectivele anchetei, infracțiunile care ar fi vizate, întrucât dosarul este încă în curs și ar putea afecta buna desfășurare a cercetărilor ulterioare.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024