Probabil că nu a mai existat vreun an în care instituțiile statului să exercite atât de multă presiune pe operatorii economici privați, iar aici ne referim mai ales la cei din HoReCa. Au fost închiși în starea de urgență, s-au redeschis în starea de alertă, însă cu extrem de multe restricții. Și în toată această perioadă instituțiile statului, printr-o armată de oameni, au făcut rând pentru a-i controla și amenda.
Amenzi au fost aplicate și în trafic în rândul șoferilor.
Amenzi au fost aplicate și pe stradă, în rândul cetățenilor surprinși fără mască de protecție.
Amenzi au fost aplicate și în piață, unde oamenii care vând trăiesc la limita de subzistență.
Lista poate continua...
Nu aceeași unitate de măsură se aplică și când vorba despre unitățile statului. Locurile unde sunt înregistrate cele mai mari focare de covid, cum ar fi centre de plasament sau azile de bătrâni. Sau spitalele. Unde personalul medical a infectat nefericiți care au ajuns acolo având cu totul alte probleme. Sau instituțiile unde se sărbătoresc pensionările, deși ultima ordonanță a Guvernului interzice foarte clar orice fel de eveniment în spațiu închis sau deschis.
Nu a trimis nimeni vreun comunicat prin care să se indice clar amenzile aplicate către aceste unități de stat pentru nerespectarea măsurilor pentru limitarea răspândirii virusului SARS-COV-2. Pentru că undeva s-a greșit dacă au izbucnit atât de multe focare.
În schimb, efectele acestor situații le resimte tot mediul privat prin măsurile luate în scenariu roșu sau la un pas de carantină.
Având în vedere valul de controale din pandemie, verificarea instituțiilor publice în contextul epidemiologic a trecut în sarcina Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) și nu a Poliției.
Printre angajatorii care au fost verificați de inspectorii muncii s-au regăsit și instituții publice sau companii de stat precum: Direcția Agricolă Județeană (DAJ), Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (APIA,) Modern Calor, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), Urban Serv, Agenția pentru Protecția Mediului (APM), Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), primăriile Mileanca, Lozna sau Dorohoi, Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA), Nova Apaserv, Direcția de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA) din cadrul Primăriei Botoșani sau Grup Școlar Șendriceni.
- Nu toţi lucrătorii purtau masca de protecţie;
- Nu se realizează triajul epidemiologic la intrarea în sediul unităţii a vizitatorilor;
- Nu se efectuează instruirea cu măsuri împotriva infectării cu virusul SARS COV -2;
- Semnalizare necorespunzătoare privind obligaţia purtării măştii de protecţie, păstrare distanţă de minim 1,5 metri, dezinfectare obligatorie, etc;
- Lipsa evaluării riscurilor privind infecţia biologică;
- Lipsa actualizării Planului de prevenire şi protecţie cu măsuri împotriva infectării cu virusul SARS COV -2.
Toate unitățile publice, fără excepție au fost sancționate cu avertisment.
„Unităţile publice, în general, s-au conformat în ceea ce priveşte luarea măsurilor, prin urmare neconformităţile constatate nu au constituit un pericol social ridicat şi au fost sancţionate cu avertisment”,
ITM Botoșani
Amenzi pecuniare au fost aplicate doar unităţilor private, care nu au luat nicio măsură pe linia prevenirii infectării cu SARS-CoV2, explică inspectorii muncii. Și cel puțin în perioada 1 octombrie – 17 noiembrie 2020, din totalul celor peste 200 de controale s-au aplicat 3 amenzi în valoare de 3.000 de lei și 63 de avertismente.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: USR-iștii de la Botoșani, de la extaz la agonie – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Curg voturile din secțiile de la Botoșani pentru Călin Georgescu, numărătoarea pe final
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
SURPRIZA primului tur: Călin Georgescu votat masiv la Botoșani, este pe locul 2 după Ciolacu
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024