Municipalitatea a început acţiunea de centralizare a solicitărilor venite din partea asociaţiilor de proprietari cu privire la lucrările necesare unde salariaţii Primăriei vor interveni din această primăvară. Printre acestea se regăsesc pe lângă toaletări sau împrejmuiri de spaţii verzi şi cereri de interzicere pentru persoanele care lipesc afişe pe uşile de la intrarea în imobile.
Edilii au cerut de la fiecare asociaţie de proprietari în parte să înainteze o listă
privitoare la necesităţile pe care le au, urmând ca toate aceste cereri să fie analizate şi centralizate pentru programarea intervenţiilor. Au răspuns pozitiv apelului un număr de 32 de astfel de organizaţii care au solicitat în general gărduţ metalic, gard viu, toaletare, terenuri de joacă sau alei de asfaltat.
„Le centralizăm, vedem exact ceea ce cere fiecare şi le şi prioritizăm. De exemplu Asociaţia nr. 2 are nişte probleme cu împrejmuire gard, tăiere tei, toaletare şi sancţiuni persoane care lipesc afişe. Noi aici am dat şi termen, de exemplu împrejmuiri gard viu la cele cinci blocuri vor fi făcute în perioada 7 – 14 martie 2012, împrejmuire gard metalic cinci blocuri 15 – 30 martie 2012, tăiere tei crescuţi în perioada 7 – 12 martie 2012 şi toaletare copaci 7 -12 martie. Pentru partea de sancţiuni pentru lipire afişe facem adresă la Poliţia Locală şi o să aibă în evidenţă în mod permanent”, a declarat
Florin Ghiorghiţă, viceprimarul municipiului. Listele respective sunt considerate a fi instrumentele de lucru şi vor fi împărţite tuturor salariaţilor de la Direcţia de Servicii Edilitare dar şi din cadrul Direcţiei de Servicii Publice, Sport şi Agrement. Termenele de executare a lucrărilor vor fi respectate pentru a nu exista discuţii din partea asociaţiilor cu privire la finalizarea lucrărilor din respectivele cartiere.
(G.E.)