Director cu acte în regulă la Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Botoşani. Eugen Mateciuc, unicul candidat la concursul organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) susţine că a promovat examenul după ce a parcurs cele două probe astăzi, 5 martie 2013.
Eugen Mateciuc s-a pornit deja spre Botoşani după ce a trecut de proba scrisă unde a adunat un număr de 78 de puncte dar şi de „focul” interviului. „
A trecut, a fost un examen foarte dificil, asta este, vă spun că a fost dificil, dificil”, a spus
Eugen Mateciuc imediat după concurs. Noul şef al Agenţiei de Mediu susţine că nu a aşteptat şi rezultatele oficiale ale probei de interviu însă este sigur că va primi decizie de numire pe funcţia publică de conducere din fruntea instituţiei. El a ocupat postul de director executiv cu titlu de interimat după înlocuirea fostei şefe a APM,
Dana Boariu şi are o experienţă în domeniu de peste două decenii.
CITEŞTE:
Interimarul de la Agenţia de Mediu vrea să fie director definitiv