După cinci ani de zile de pauză programul Casa Verde a fost reluat în întreaga țară. Per total s-au alocat de la Administrația Fondului de Mediu 60 de milioane de lei. Județului Botoșani, raportat la numărul de locuitori i-a revenit suma de 1,2 milioane de lei.
Suficientă pentru aproximativ 200 de dosare.
Vestea reluării acestui program a circulat încă de la finele săptămânii trecută și în ziua de duminică, aproape 160 de oameni s-au așezat la coadă pentru a prinde un loc fruntaș pe listă.
Printre ei prefectul Dan Nechifor, șeful de la Pașapoarte Viorel Gaidur sau cel de la Administrația Financiară, Valentin Ghițun. Au stat cu orele în fața Agenției pentru Protecția Mediului Botoșani.
”Am fost ieri după amiază, el era aici frumos la coadă. Ei s-au organizat de ieri dimineață de la ora 8:00 și au stat. Eu când am venit la 16:30, lista era făcută deja. Documentele nu s-au primit de ieri, ei s-au organizat singuri, ei s-au așezat la rând, așa cum se așează când se acordă ceva”
Eugen Mateciuc, directorul executiv al APM
Pentru o preluare corectă a cererilor s-a decis ca lista de așteptare să fie preluată de directorul APM. Iar noaptea trecută solicitanții au stat cu rândul la coadă.
”Pentru fiecare dosar se acordă suma de 6.000 de lei, dacă va costa mai mult, diferența se suportă de beneficiar”
Eugen Mateciuc, directorul executiv al APM
Au stat la coadă chiar și funcționarii din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului cărora li s-a transmis să nu uzeze de faptul că lucrează în instituție.
”Vă dau un exemplu, Onofrei Constantin, fostul director, poziția 64. Eu le-am transmis să se înscrie pe listă. Radeș Florin din interior, Huțanu Olga, din interior. Eu le-am spus din start, să nu vă văd luni dimineața că sunteți primii pe listă, mergeți și stați la rând ca toată lumea”
Eugen Mateciuc, directorul executiv al APM
Pentru o bună desfășurare a procesului de preluare a cererilor s-a solicitat prezența jandarmilor și chiar montarea de gard delimitator.
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cârligeanu, mesaj de mulțumire și mobilizare pentru Ziua Națională
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Manifestări culturale la Casa Memorială „Nicolae Iorga” - PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024