Angajații care au grijă de o persoană vârstnică dependentă, membru de familie, pot lucra, în mod legal, part-time și să primească salariul integral.
Concret, aceștia pot lucra la angajator doar jumătate de normă, diferența până la norma întreagă fiind plătită de autoritățile locale.
Potrivit actului normativ care prevede această facilitate, respectiv Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, salariații care au în familie o persoană vârstnică dependentă, de care au grijă în mod curent, pot lucra cu jumătate de normă, bucurându-se însă de salariu întreg.
Mai exact, scrie Avocatnet.ro, jumătate de normă este plătită de angajator, iar cealaltă jumătate de normă, de autoritățile locale, corespunzător salariului brut lunar al îngrijitorului la domiciliu, potrivit Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
De această facilitate se pot bucura doar persoanele care lucrează în baza unui contract individual de muncă. Suplimentar, și angajatorul celui care are grijă de un persoană vârstnică dependentă trebuie să fie de acord cu cererea acestuia de a modifica durata normală de timpului de muncă.
În măsura în care acest lucru e posibil, angajatorii sunt obligați, potrivit Codului muncii, să ia în considerare cererile salariaților pentru transferul pe un loc de muncă cu fracțiune de normă. În plus, pentru a înlesni astfel de transferuri, angajatorul trebuie să informeze salariații atunci când apar locuri de muncă cu fracțiune de normă.
Legislația muncii în vigoare stabilește că, în cazul salariaților angajați cu normă întreagă, durata normală a timpului de muncă este de opt ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână. Conform Codului muncii, un salariat cu fracțiune de normă este considerat cel “al cărui număr de ore normale de lucru, calculate săptămânal sau ca medie lunară, este inferior numărului de ore normale de lucru al unui salariat cu normă întreagă comparabil”.
Notă: Chiar dacă un salariat cu fracțiune de normă este plătit proporțional cu timpul efectiv lucrat, acesta se bucură de aceleași drepturi pe care le au salariații cu normă întreagă. Spre exemplu, toți salariații au dreptul la cel puțin 20 de zile de concediu de odihnă anual, indiferent de durata timpului de muncă.
Cererile pentru acordarea de îngrijiri la domiciliu pentru persoanele vârstnice dependente se pot depune la serviciul public de asistență socială din cadrul primăriei localității. Ulterior, pentru ca salariații să poată beneficia de plata unei jumătăți de normă pentru a avea grijă de persoana dependentă se va efectua o anchetă socială. Ancheta socială se realizează de asistentul social din cadrul serviciului public de asistență socială, împreună cu medicul specialist al persoanei vârstnice dependente.
În condițiile în care e stabilită de către autoritățile locale, lista documentelor necesare pentru solicitarea serviciilor de îngrijire poate fi diferită de la o localitate la alta. Pentru a afla exact ce acte sunt necesare, este indicat ca cei interesați să se adreseze direct serviciului public de asistență socială al primăriei, mai scrie sursa citată.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Declarația zilei 1 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 01, 2024
Oana Sava
Nov 01, 2024
Rapid și-a luat revanșa în Cupa României: FC Botoșani, învinsă pe teren propriu – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Veste pentru profesori: Se virează 1.500 de lei pe card până la finalul săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024