Nu mai există obligația de a cumpăra o mașină nouă.
Un nou program ”Rabla”, prin care cei care îşi casează maşinile mai vechi de 15 ani, pot primi primă de “cel puţin 3.000 de lei”, fără a fi obligaţi să cumpere un autovehicul nou, va debuta pe 1 iulie.
Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.
“Venim cu încă un program care va porni pe 1 iulie dacă totul merge bine şi reuşim să ne înţelegem cu autorităţile publice locale. Un program “Rabla” local care va scoate sute de mii de maşini vechi din circulaţie. Vom asigura o primă de cel puţin 3.000 de lei pentru maşinile casate fără obligaţia de a fi cumpărate maşini noi. Azi dimineaţă am avut o discuţie cu domnul ministru Cseke (Cseke Attila, ministrul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei, n.r.) despre reţeaua naţională de staţii de încărcare. Aici, veştile bune vin şi din partea Ministerului Dezvoltării, pentru că de acolo vor fi finanţate peste 15.000 de staţii de încărcare până în 2026, prin PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, n.r.). Noi am pus, astăzi, în consultare publică, Ghidul pentru următorul apel de proiecte din partea autorităţilor publice locale pentru staţiile de putere normală sau mică”,
ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos
Oficialul a adăugat că, pe termen mediu şi lung, va fi nevoie de foarte multe staţii de încărcare pentru maşini electrice în zonele rezidenţiale, iar autorităţile au un plan bine stabilit în vederea dezvoltării acestei industrii, relatează StirileProTV.
“Eu sunt convins de faptul că va fi nevoie, pe termen mediu şi lung, de foarte multe staţii în zona rezidenţială, unde în timpul nopţii, în parcările de lângă blocuri pot fi încărcate maşinile electrice. Avem o viziune foarte clară şi un plan foarte bine gândit de susţinere a acestei industrii, a acestei revoluţii prin care parcul auto din România va fi schimbat radical în câţiva ani”,
ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024