Compania energetică MVM, deținută de statul maghiar, „a bătut palma” cu grupul german E.ON, care furnizează electricitate în mai multe județe, inclusiv la Botoșani, pentru achiziționarea companiei de furnizare a gazelor și electricității din România, E.ON Energie, au declarat pentru HotNews.ro surse apropiate tranzacției. Potrivit acestora, miza cea mare, după preluarea furnizării, este achiziționarea activității de distribuție.
Tranzacția dintre E.ON și MVM ar urma să fie anunțată după alegerile din România, au mai spus sursele citate. Premierul Marcel Ciolacu a fost informat despre înțelegerile dintre cele două companii.
Alte companii cu care E.ON a purtat negocieri pentru vânzarea furnizării de gaze și electricitate au fost companiile Romgaz și OMV Petrom, care însă au decis să se retragă din posibila afacere.
Informația privind tranzacția a apărut inițial pe G4media.ro și Economedia.ro.
Divizia de furnizare a E.ON din România acoperă o piață de circa 3,4 milioane de consumatori.
La gaze, pe zona clienților casnici, E.ON este al doilea furnizor după Engie, cu o cotă de piață de circa 41%. E.ON mai este furnizor și pe piața energiei electrice, însă cu o cotă mult mai mică, de circa 5%.
HotNews.ro a anunțat în premieră, în luna martie, că E.ON ar putea vinde furnizarea din România, iar producătorul de gaze Romgaz ar fi interesat de achiziționarea acesteia.
Reprezentanții grupului german E.ON au confirmat atunci intenția de a vinde afacerea de furnizare a gazelor și energiei electrice din România.
Leonhard Birnbaum, director general E.ON
„Vom explora opțiunile noastre. Întrebarea este, riscurile și randamentele justifică capitalul pe care îl avem acolo? Așadar, explorăm opțiunea, nu am spus-o, și până când nu am explorat opțiunile noastre nu vom lua o decizie. Dar, motivul este profilul de risc și randament. Vom decide de fapt asupra opțiunilor odată ce avem ofertele și până atunci nu luăm nicio decizie”.
Acesta a precizat că la nivelul grupului există dificultăți în înțelegerea schemei de plafonare – compensare a prețului la energie și gazele naturale, impusă de Guvern.
Leonhard Birnbaum, director general E.ON
„Am avut prea des dificultăți în a înțelege care este schema în ultimii ani. Este cu adevărat dificil pentru o companie precum E. ON, dacă situația se schimbă constant și foarte abrupt. Volker Raffel (CEO E.On România – nr) a fost în consiliu explicându-ne ultimele evoluții de mai multe ori și întotdeauna a fost una diferită. Acest lucru este foarte dăunător deoarece avem nevoie cu adevărat de stabilitate și previzibilitate. Ne-ar fi plăcut să vedem mai multă previzibilitate și mai multă stabilitate în ultimii ani decât am văzut de fapt”.
E.ON este fostul SC Distrigaz Nord SA Targu-Mureș, care a luat ființă în 2000, după o restructurare a Romgaz. Statul a fost acționarul acestei companii până când în 21 octombrie 2004 a fost semnat cu E.ON Ruhrgas contractul de privatizare. Transferul efectiv de acțiuni a avut loc în 28 iunie 2005.
Conform contractului de privatizare, prețul pentru pachetul de acțiuni cumpărat reprezentând 30% din capitalul social al societății a fost de 125 milioane euro, iar pentru majorarea de capital social a fost de 178 milioane euro, astfel încât E.ON să poate dețină 51% din capitalul social majorat. Mai exact, a fost o privatizare făcută pentru puțin peste 300 milioane de euro.
Botoșani, locul 3 pe Moldova la furat curent, la vecini se fură inclusiv gaz
Ulterior, pentru a fi respectate directivele europene de unbundling, a fost separată activitatea de furnizare de cea de distribuție, formându-se mai multe societăți sub umbrela E.ON România, controlată de grupul german E.ON. Compania de furnizare E.ON Energie România are ca acționari E.ON România SA, cu 68,18%, și Ministerul Energiei, cu 31,82%.
Deocamdată, E.ON vinde doar partea de furnizare, adică E.ON Energie, nu și cea de distribuție. E.ON Energie a înregistrat în 2022 o cifră de afaceri de 13,7 miliarde de lei și o pierdere de 358,8 milioane lei.
În prezent, E.ON Energie este unul dintre cei mai importanți furnizori atât de gaze naturale, cât și de energie electrică din România.
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024