A încercat să intre în România la volan, fără a avea permis de conducere
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat care intenționa să intre în România la volanul unui autoturism, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autoturisme.
În data de 10 iulie, în jurul orei 13.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, la volanul unui autoturism înmatriculat în Cehia, B.I., cu dublă cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 36 de ani.
La controlul de frontieră pentru intrarea în țară, poliţiştii de frontieră au solicitat tânărului permisul de conducere, însă acesta a declarat că l-a uitat acasă. În urma verificărilor suplimentare efectuate, polițiștii de frontieră au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
INCENDIU la Botoșani: Proprietarul casei a intrat în flăcări disperat să-și salveze bunurile
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
SEARA ACEASTA: Un botoșănean a ars de viu, medicii nu au mai putut să-i salveze viața
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Acțiune a polițiștilor la Dorohoi: S-a lăsat cu permise și certificate REȚINUTE
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Mesaj de la servicii: Atacatorii cibernetici păcălesc utilizatorii pentru a le fura datele bancare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024