Crucea Roşie Arad a trimis, săptămâna trecută, a doua tranşă de bani (2.880 lei, colectaţi în urne la Galeria Real şi la sediul filialei), către Crucea Roşie Botoşani, pentru sprijinirea sinistraţilor. Un ajutor foarte consistent îl constituie un TIR de 20 tone încărcat cu alimente (conserve, făină) şi materiale de zugrăvit - toate donate de SC AGRIROM SA Arad, care a asigurat şi transportul bunurilor în judeţul Botoşani, informează publicaţia Arad Online.Un alt TIR de 20 tone, plin de haine, alimente şi grâne a plecat din Chişineu Criş cu destinaţie precisă spre comuna Broşcăuţi, judeţul Botoşani. Acţiunea a fost realizată de Clubul Pensionarilor din Chişineu Criş, sub directa coordonare a Georgetei Csaky, preşedinta clubului şi voluntar de Cruce Roşie. Au contribuit cu donaţii cetăţeni din Chişineu Criş (multe familii tinere), Mişca, Sintea Mare, Şimand, credincioşi din parohiile reformate din Zerind şi Adea (familia Erdös), dar şi din Parohia Vărşand. Se cuvine a fi amintită şi implicarea Primăriei din Chişineu Criş în această acţiune şi, nu în ultimul rând, sprijinul lui Cătălin Ţiţirigă (care a asigurat transportul) şi al lui Mirco Maschio de la MASCHIO GASPARDO Chişineu Criş, care a pus jos banii pentru motorină.
„Mulţumim tuturor donatorilor, sponsorilor, autorităţilor publice locale, care au fost alături de noi în toate acţiunile de ajutorare a sinistraţilor şi, nu în ultimul rând, voluntarilor filialei, care s-au implicat în această campanie. Actualmente nu se mai strâng bunuri-îmbrăcăminte, judeţele sinistrate având nevoie de bani pentru materiale de construcţie” - precizează
Iudita Cuvineanu, director al Crucii Roşii Arad.