Sala mare a Casei Armatei a început să se umple cu ajutoare venite din partea botoşănenilor pentru semenii lor puşi la grea încercare din cauza zăpezii. La doar o zi de la deschiderea punctului de colectare a bunurilor pentru sinistraţi s-au adunat deja cantităţi importante de alimente.
Astfel, până luni la amiază se adunaseră deja peste 100 litri de ulei, 500 sticle de apă, 100 kg făină, 200 conserve pește, 60 kilograme zahăr, 70 kilograme orez. Acestora li se adăuga o gamă variată de alte produse alimentare, de la pâine şi pate Mandy sau Hap până la fasole, conserve Vulturul şi biscuiţi. Nu lipseau nici bunuri nealimentare, oamenii aducând acolo inclusiv săpun Camay, pături şi flanele.
„Eu am făcut un apel public către toţi care pot ajuta. Am înţeles că au sunat primari, au sunat directori, şefi de instituţăii publice. Este o acţiune absolut benevolă”, a afirmat
prefectul Cristian Roman, cel care a avut iniţiativa deschiderii amintitului centru de colectare.
Nu se ştie deocamdată unde ajung bunurile
Până la ora 13:00 se prezentaseră cu bunuri 39 de de persoane fizice şi juridice, printre acestea regăsindu-se instituţii (Direcţia Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Camera Agricolă) şi societăţi de prestigiu (Prodalcom, Pita, AldiLivi, Ovisim). Deocamdată nu s-a stabilit localitatea în care vor fi duse bunurile.
„Odată ce avem cantităţile totale şi tipul de produse vom informa MAI şi vom afla unde vom merge cu aceste alimente. Cert este că ne dorim ca ele să ajungă exact acolo unde este mai mare nevoie de ele”, a mai spus
primul reprezentant al Guvernului în judeţ. Cel mai probabil ajutoarele vor fi duse în Vrancea sau Buzău, judeţele cele mai afectate de ger şi ninsori.
CITEŞTE ŞI:
Prefectul, inspecţie la ajutoare cu mălai şi ulei în braţe – FOTOGALERIE