Preşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar, Maria Ţiprigan a afirmat că va solicita sprijinul prefectului Cristian Roman în vederea soluţionării unor probleme cu care se confruntă cadrele didactice din judeţ.
Maria Ţiprigan susţine că a intrat deja în posesia unor hotărâri judecătoreşti favorabile pentru decontarea navetei în cazul a aproximativ 200 de cadre didactice. În acest sens, au fost câştigate procese în cazul a 10 unităţi şcolare din teritoriu, pentru plata navetei aferentă anului precedent. Unii primari însă, ar refuza în continuare plata acestor sume, sau acordarea lor în mod eşalonat în următorii ani de zile. Motiv pentru care, sindicalista va solicita sprijinul prefectului în vederea intermedierii unei întâlniri cu respectivii primari. „
Vreau să mă duc astăzi, pentru că nu mă duc pentru mine, mă duc pentru problemele grave ale învăţământului. Vreau să rezolv problemele operativ prin implicarea perseverentă, civilizată şi respectuoasă luând legătura cu organele locale”, a declarat
Maria Ţiprigan, preşedintele SIP Botoşani. Liderul sindical a luat legătura cu reprezentantul Guvernului în teritoriu în cursul zilei de luni, 9 aprilie 2012, urmând ca întrevederea să aibă loc în aceeaşi zi. Cu acest prilej, Maria Ţiprigan a afirmat că îi va prezenta prefectului mai multe probleme pe care le întâmpină cadrele didactice din judeţ.