Împărţire scandaloasă a fondurilor alocate după inundaţiile din luna iunie. În ultima zi a lunii august a fost publicată o hotărîre prin care Guvernul a alocat la mai multe judeţe care ar fi fost afectate de precipitaţiile din vară.
Deşi este greu de crezut şi de înţeles, către Botoşani, judeţ cu şase morţi şi peste 600 de case distruse total sau parţial de ape, s-au direcţionat doar 180.000 de lei. Aceasta în timp ce vecinii de la Suceava au primit nici mai mult, nici mai puţin de 4 milioane de lei, adică de peste 22 de ori mai mult. În plus, după puteţi vedea şi în tabelul alăturat, sunt judeţe despre care nu se ştie să fi avut mari probleme din cauza furtunilor din această vară, dar care au primit sume considerabile de bani.
„Este vizibilă tendinţa de a recompensa pe cei care nu au votat cum trebuie şi sub pretextul unor fenomene meteo se distribuie aceşti bani clienţilor celor de la putere. Nu putem închide ochii . Nu vom putea accepta o asemenea gîndire. Probabil că unii sunt mai iubiţi decît alţii sau se păstrează unele aparenţe”, a afirmat consilierul judeţean Narcis Ştefan.
JUDEŢ SUMĂ ALOCATĂ (în lei) Arad 300.000 Botoşani 180.000 Caraş-Severin 1.000.000 Neamţ 400.000 Suceava 4.000.000 Harghita 1.900.000
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024