Peste o zi se va pune capăt și oficial domniei încă unui director liberal la conducerea unei instituții publice. Este al doilea din cadrul unităților subordonate Consiliului Județean Botoșani.
Consilierii județeni se vor întruni luni în ședință și vor dezbate, printre altele, și un proiect de hotărâre privind modificarea raportului de serviciu al lui Sorin Clim. Acesta va fi mutat definitiv de pe postul de director executiv la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri (DJDP) pe cel de consilier superior la compartimentul siguranța circulației și intervenții accidente din cadrul instituției. Fostul viceprimar liberal de Dorohoi va trece pe noul post începând chiar cu data de 9 ianuarie. După concedii medicale și de odihnă care s-au întins pe vreo trei luni, pe 30 decembrie Sorin Clim s-a întâlnit cu Costică Macaleți, președintele CJ și în prima zi lucrătoare din 2017 a decis să se retragă pe un post de execuție.
Neoficial, PSD-iștii, care dețin controlul CJ-ului, căruia DJDP i se subordonează, ar fi acceptat să îi acorde lui Sorin Clim și o funcție de conducere, însă s-au supărat că acesta și-a luat tot șirul menționat de concedii și a blocat astfel înlocuirea.
În locul său va fi numit Cătălin Gheorghian, actual director adjunct, care de altfel a condus DJDP Botoșani în ultimele trei luni.
3.603 lei va fi salariul brut al directorului, la care se adaugă o sumă maximă lunară de 300 de lei reprezentând spor pentru condiții vătămătoare.
El va ocupa postul maxim șase luni, până la numirea unui titular prin concurs.
Îndepărtarea directorilor liberali de la SC Nova Apaserv SA și DJDP a fost unul dintre principalele obiective nedeclarate oficial ale social-democraților, cele două unități având bugetele de investiții cele mai consistente dintre toate unitățile subordonate CJ, interesul PSD-ului fiind să aibă proprii oameni în conducerea acestora.
Proiect hotarare CJ inlocuire Sorin Clim
FC Botoșani, egal în ploaie cu Farul lui Hagi - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Jandarmi botoșăneni înaintați în grad cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Mascați, polițiști și jandarmi la Toamna Bobocilor: Amenzi și localuri verificate
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
„Comercianți” prinși în timp ce vindeau varză direct din portbagaj
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024