Dacă pentru orice autoritate a statului încadrarea în termenul contractual pentru realizarea unei investiții a devenit o raritate, în privat ritmul construcțiilor este incomparabil. Iar ultima dovadă este ceea ce se întâmplă cu al doilea hipermarket Kaufland din Botoșani.
La începutul lunii septembrie a anului trecut zona în care urma să se ridice magazinul era ocupată de grămezi uriașe de moloz rezultate din dărâmarea fostului sediu al RAR și al altor construcții din apropiere.
La mai puțin de un an de atunci, noul Kaufland este aproape gata. Construcția propriu-zisă s-a finalizat, iar vineri, 24 iulie, peste 40 de muncitori lucrau în afara centrului comercial cu precădere la amplasarea panourilor publicitare și la sistematizarea parcării.
Aceasta a fost asfaltată în întregime, fiind de altfel deja realizate cele două intrări/ieșire: din bulevardul Mihai Eminescu pe lângă benzinăria SOCAR și din Calea Națională prin vecinătatea cantinei Conrec.
De altfel, prin oraș au fost montate meshuri prin care botoșănenii sunt informați că, ”din 6 august 2020, magazinul Kaufland din Botoșani este deschis pentru tine”.
Complexul din bulevardul Mihai Eminescu 193 este menit în principal să deservească Alfa Land, ANL Bucovina plus noile ANL-uri ce vor fi inaugurate în zona Lebăda, dar și sutele de case ridicate la ieșirea spre Iași.
„Avându-se în vedere numărul mare de locuitori din zona de sud a municipiului Botoşani, în care se găseşte zona studiată cu funcţiunea predominantă locuire, se observă faptul că apare necesitatea şi unei funcţiuni complementare de tip centru comercial, care să includă dotări pentru diverse servicii, alimentaţie publică. Intervenţia urbanistică propusă va reda / reconverti un teritoriu în care funcţiona o fostă bază auto aflată în interiorul oraşului într-o zonă cu o funcţiune potrivită poziţiei acestui amplasament”,
Studiul de oportunitate pentru întocmirea PUZ.
„Construire centru comercial, amenajare parcare, amplasare mijloace publicitare, amenajare acces auto”, acesta este titlul investiţiei erulată de SC Kuafland România SRL între cele două, poate cele mai importante străzi din oraș.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Biroul Electoral Central a publicat buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 – turul I
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
MM Stoica a găsit vinovatul pentru eșecul cu Botoșani: Mai avea puțin și ducea zidul în poartă
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Iarna se instalează în forță: Ninsori abundente și viscol în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024