Astăzi, 13 Iunie, la Instituția Prefectului, a avut loc învestirea celui de-al doilea subprefect de Botoșani, într-o ceremonie restrânsă, cu acces limitat.
În prezența dlui secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Gheorghe Sorescu, dlui prefect Dan Nechifor, a dnei subprefect Rodica Zelincă și a dlui director al Cancelariei Prefectului, Cristian Roman, dna Laura Cronț a depus jurământul de credinţă, în cadrul unei ceremonii restrânse.
“Sunt onorată și emoționată. Mulțumesc celor care au avut încredere în mine și m-au încurajat să ocup această funcție. Este o provocare și o responsabilitate această numire, de aceea îmi doresc să duc cu succes la bun sfârșit misiunea pe care am primit-o pentru binele locuitorilor județului Botoșani”,
a declarat noul subprefect.
Prefectul județului, Dan Nechifor, a salutat decizia Guvernului de numire a celui de-al doilea subprefect pentru județul Botoșani într-o perioadă extrem de încărcată pentru Instituția Prefectului.
“Bine ați venit în echipă. Jurământul este primul pas, avem un an dificil iar responsabilitățile sunt pe măsură, în contextul epidemiologic dar și a apropierii alegerilor locale și parlamentare. Îi urez succes în activitate dnei subprefect”,
a declarat prefectul Dan Nechifor.
“Mă bucur că am revenit la Botoșani și țin să vă mulțumesc pentru modul cum s-au gestionat stările de urgență și de alertă, dar trebuie să fim în continuare vigilenți. Totodată, apreciez că lucrurile au mers bine la nivelul Instituției Prefectului, iar o dată cu numirea dnei Laura Cronț se întregește echipa care s-a aflat în fața unor provocări și aici mă refer la contextul epidemiologic. Provocările vor veni în continuare și Instituția Prefectului este chemată să se implice în cel mai direct mod”,
s-a adresat secretarul de stat, Gheorghe Sorescu celor prezenți.
La ceremonia de învestire a noul subprefect de Botoșani au fost prezenți și dl senator Costel Șoptică, dl secretar de stat Viorel Grigoraș și reprezentanții structurilor din MAI.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Un botoșănean a dat foc la casa în care locuiau soția și copiii săi: A fost reținut de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
ACUM: Omul de la municipiu susținut de primar pentru Parlament, LIVE la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Vouchere de alimente 2024: CÂND se încarcă cardurile sociale cu ultima tranșă din acest an
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024