Miercuri, 21 februarie 2024 a fost a doua zi de fotbal competițional în Gala Ion Bordeanu, organizată de Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Botoșani în memoria fostului portar al CS Botoșani.
La al doilea turneu au fost invitate echipe de juniori născuți în 2011 și mai tineri și astfel meciurile s-au disputat între cele șase echipe înscrise: ACS Sportul Flămânzi, AFC Roma, ACS Unirea Curtești, AS Real Hudești, CS Unirea Săveni și ACS Viitorul Broscăuți.
În finală au ajuns ACS Unirea Curtești și AS Real Hudești, victoria revenindu-le celor de la Hudești la penalty-uri.
La festivitatea de premiere au fost prezenți Adi Ignat, președintele FC Botoșani și jucătorii David Gabriel (Gabone, cum este cunoscut de suporteri) și portarul Alin Ciobanu care a venit alături de antrenorul său, Alin Bordeanu. De asemenea, nici miercuri nu a lipsit de la competiție Gabriel Tănasă, consilier local dar și vicepreședinte al AJF.
Prezența celor doi jucători botoșăneni a avut scopul de a-i motiva pe copii prin puterea exemplului și pentru a le arăta că prin muncă și seriozitate pot ajunge și ei la prima ligă sau chiar parte din lotul național de juniori, cum este cazul botoșăneanului David Gabriel.
„Mi-a făcut o deosebită plăcere să vă urmăresc astăzi, sunt și eu un pic emoționat ca și voi, vă văd plângând dar în orice competiție este un singur învingător. Pe ceilalți, vă felicit, sunteți frumoși, talentați, vă urez succes și vouă și profesorilor. Tot așa ca voi au fost și Gabone și Alin dar prin muncă au reușit să ajungă sus, se poate și mai sus, dar totul depinde numai de voi”,
Adi Ignat, președinte FC Botoșani
De opt ani, reprezentanții Asociației Județene de Fotbal (AJF) Botoșani au dat dovadă de dedicare și implicare în organizarea Memorialului Ion Bordeanu. Au fost alături de competitori și s-au asigurat că această acțiune se desfășoară în cele mai bune condiții.
„A fost o competiție reușită din toate punctele de vedere, un maraton fotbalistic întins pe parcursul a două zile. Mulțumim tuturor pentru implicare și participare. Ceea ce mă bucură este că acești copii au avut în față exemple adevărate, jucători participanți la acest turneu, cum este cazul lui Gabriel David, și care cu multă muncă, seriozitate și sacrificiu și-au atins țelul, au ajuns la Liga 1 și în echipa națională. Pentru mine, cu toții sunt învingători și depinde doar de ei dacă vor face carieră în fotbal”,
Bogdan Zanfirescu, președintele Asociației Județene de Fotbal (AJF).
Grupa A:
ACS Sportul Flămânzi
AFC Roma
ACS Unirea Curtești
Grupa B:
AS Real Hudești
CS Unirea Săveni
ACS Viitorul Broscăuți
AFC Roma – ACS Unirea Curtești 1-1 (1-0)
CS Unirea Săveni – ACS Viitorul Broscăuți 3-1 (1-0)
ACS Sportul Flămânzi – AFC Roma 4-2 (2-0)
AS Real Hudești – CS Unirea Săveni 4-3 (2-1)
ACS Unirea Curtești – ACS Sportul Flămânzi 1-1 (0-1)
ACS Viitorul Broscăuți – AS Real Hudești 3-2 (1-0)
Locurile V- Loc VI
AFC Roma – ACS Viitorul Broscăuți 0-4 (0-3)
Semifinale
ACS Sportul Flămânzi – Real Hudești 2-4 d.pen. (2-2/1-2)
ACS Unirea Curtești – CS Unirea Săveni 2-1 d.pen. (0-0/ 0-0)
Finala locurile 3-4
ACS Sportul Flămânzi – CS Unirea Săveni 0-3 (0-0)
Finala locurile 1-2
Real Hudești – ACS Unirea Curtești 4-3 d.pen. (2-2/1-1)
Clasament final Turneu Juniori 2011
1 AS Real Hudești
2 ACS Unirea Curtești
3 CS Unirea Săveni
4 ACS Sportul Flămânzi
5 ACS Viitorul Broscăuți
6 AFC Roma
Distincții Turneu Juniori 2011
-Trofeul Fair-play: ACS Sportul Flămânzi
-Cel mai tehnic jucător: Mihai Ciobanu (AS Real Hudești)
-Golgeter: Eduard Gabriel Cojocariu (CS Unirea Săveni)
-Cel mai bun portar: Juan Fernando Sîsîiac (AS Real Hudești), Radu Șovan (ACS Unirea Curtești).
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Deputatul Marius Budăi a votat la Curtești alături de soție – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024