În aeronavă se aflau aproape 180 de pasageri.
Alertă cu bombă la bordul unei aeronave Wizz Air, sâmbătă seara, 9 iulie, pe zborul W63676, de la Roma la Iași, după ce unul dintre pasageri, un bărbat de naționalitate română, a anunțat că are o bombă și va arunca avionul în aer. În aeronavă se aflau 176 de pasageri plus membrii echipajului.
S-a întâmplat pe Aeroportul Internațional Leonardo da Vinci din Fiumicino (Roma), la ora 21:30. Aeronava Wizz Air se pregătea de decolare după ce înregistrase deja câteva minute de întârziere. Toți cei 176 de pasageri erau în avion, iar însoțitoarele de bord (stewardesele) se asigurau că sunt îndeplinite condițiile necesare înaintea decolării. În acel moment, pasagerul B.M. le-a anunțat că are o bombă și va arunca avionul în aer.
Cu un calm desăvârșit, pentru nu a-i alerta pe ceilalți pasageri, o însoțitoare de bord l-a anunțat pe căpitan de intențiile conaționalului nostru. Toate manevrele de decolare au fost oprite și la bordul avionului s-au prezent în scurt timp forțele de ordine. Bărbatul a fost dat jos din aeronavă de polițiști împreună cu bagajele sale, potrivit rotalianul.com
„Mi-a spus mie și colegelor mele că el are o bombă și că vom sări cu toții în aer”, a declarat impacientată șefa însoțitoarelor de bord, unui membru al redacției noastre care se afla în avion. „Nici nu știți cât de ușor poate fi realizat un produs exploziv, sincer m-am speriat foarte tare!”
Reacția ei a fost însă una extrem de profesională.
Una dintre pasagere a declarat apoi că în drum spre poarta de îmbarcare cetățeanul respectiv i-ar fi spus „mergem noi în avion, dar vom sări cu toții în aer”. Femeia, însă, nu l-a luat în seamă, crezând că glumește.
Respectivul pasager a părăsit aeronava însoțit de polițiști. Zborul decolat de la Roma a aterizat la Iași în deplină siguranță, dar cu o întârziere de 90 de minute.
Botoșănean care mergea pe contrasens, urmărit de polițiști în trafic: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Trei candidați marca AUR pentru Parlament, în direct la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Vlad Chiricheș a spus ce s-a întâmplat cu FCSB în eșecul de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Călin Georgescu și Elena Lasconi merg în turul doi
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024