O elevă de ciclu primar a reuşit să pună pe jar vecinii şi autorităţile în seara zilei de miercuri. Şi aceasta pentru că de la amiază, de când intrase în casă, nu mai dăduse nici un semn de viaţă.
Gândindu-se la ce-i mai rău, vecinii au alertat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, care în jurul orei 20:00 a trimis un echipaj în Mihail Kogălniceanu, acolo unde locuia fata. Pompierii s-au deplasat cu o autospecială prevăzută cu scară, pe care au început rapid să o extindă pentru a ajunge la etajul III, la care se afla copila.
N-au mai apucat însă să îşi ducă la îndeplinire misiunea fiindcă, speriată de zgomotul produs de utilaj, fata în vârstă de 10 ani, a ieşit afară. Ea le-a explicat celor prezenţi, pe care i-a ţinut ore bune cu inima la gură, că dormea mai… adânc.
Cătălin Silegeanu, Candidat AUR la Senatul României: "Reconstrucția României, Prioritatea Noastră"
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
COD GALBEN de ceață și polei pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024