Prefectul Costică Macaleţi a convocat marţi dimineaţă reprezentanţii a opt instituţii şi organisme de a căror activitate depinde siguranţa călătorilor, anunţă Prefectura Botoşani într-un comunicat. Pentru că tragicul eveniment din Muntenegru poate ridica semne de întrebare privind modul de organizare a activităţii de transport al persoanelor, reprezentantul Guvernului în teritoriu a dorit să afle dacă aceste organisme se confruntă cu probleme la nivelul judeţului Botoşani.
Discuţia a scos în evidenţă o serie de aspecte care necesită o nouă abordare a relaţiilor dintre diverse structuri. Obţinerea avizului psihologic şi a fişei medicale fără respectarea procedurilor cerute de lege, tratarea cu superficialitate a pregătirii continue a şoferilor în unele dintre centrele de perfecţionare şi chiar acordarea de atestate fără nici o oră de pregătire, par să fie cele mai grave probleme cu care se confruntă şi judeţul Botoşani.
„Cei care trebuie să faceţi instruiri cu şoferii, vă rog să le faceţi, iar pe cei care fac verificări în trafic îi rog să facă aceste controale fără subiectivism, indiferent de presiunea unor agenţi economici”, a transmis
Costică Macaleţi.
Prefectul judeţului a mai solicitat tratarea cu maximă atenţie a modului în care sunt conduse microbuzele şcolare şi a explicat că va semnala o serie de deficienţe la Ministerul Transporturilor .
O parte dintre problemele ridicate în cadrul discuţiei vor fi reluate într-o viitoare şedinţă de Colegiu Prefectural, urmând ca următoarea întâlnire în aceeaşi componenţă să aibă loc la începutul lunii septembrie, înainte de începerea anului şcolar.
CITEŞTE ŞI:
Tun de peste 1 miliard la stat de la transportator şi firmă de joburi