La doar cîteva ore după ce s-a sistat furnizarea apei rece către SC Termica SA, iar aceasta, mai departe, a întrerupt apa caldă, lucrurile au revenit la normal. Miercuri după-amiază societatea de termoficare a reluat livrarea apei calde menajere către populaţie. Situaţia a fost deblocată ca urmare a unor negocieri între conducerea Termica şi cea a societăţii Apa Grup, în baza cărora furnizorul de apă a reînceput alimentarea societăţii de termoficare. „Potrivit înţelegerii, apa va fi furnizată până luni în regim normal, urmând ca, în funcţie de discuţiile care vor avea loc, să fie adoptate noi măsuri”, se arată într-un comunicat emis de Termica. Neoficial, s-ar părea că motivul revenirii atît de rapide asupra deciziei o constituie meciul de tineret România – Rusia la fotbal. Stadionul Municipal este branşat la Termica şi lipsa apei calde ar fi însemnat o ruşine naţională şi chiar internaţională pentru Botoşani.
Vilă cuprinsă de flăcări, pompierii au salvat o mașină și mai multe bunuri
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Valeriu Iftime știe CINE va lua campionatul: Astea sunt echipele care pot s-o 'atace'
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Afacerista care a condus Prefectura a spus la despărțire pentru ce a fost importantă – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 16, 2025
RAZII la Botoșani: Mașini oprite, sute de persoane verificate – CINE a fost ghinionistul de sâmbătă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile