Doi angajaţi ai unei instituţii necunoscute publicului larg pot decide sancţionarea sau scoaterea de pe piaţă a unei firme. Este vorba despre laboratorul Larex din Iaşi a descoperit printre altele apă în benzină, în preparate din carne cu prea multă apă şi băuturi alcoolice fabricate dintr-o soluţie folosită la degresarea suprafeţelor metalice. În atenţia acestei structuri au intrat şi firmele controale de Dumitru Amişculesei, producător de băuturi spirtoase şi care folosea substanţa cunoscută drept Dilusol pentru a grăbi fermentarea ingredientelor folosite în alcool dar şi o firmă din Frumuşica care a achiziţionat îngrăşământ neconform.
Evoluţia unei firme poate depinde la un moment dat de o banală hârtie eliberată de unul dintre cei doi angajaţi ai unei instituţii aproape fantomatice din Iaşi. Necunoscut publicului larg, Centrul Naţional pentru Încercarea şi Expertizarea Produselor Larex are o filială şi în judeţul vecin. „
Acesta s-a înfiinţat în 2005 şi suntem doi angajaţi. La Iaşi nnu avem un laborator ultradotat, dar probele se pot trimite la Bucureşti, unde există tehnologia necesară. Larex este un laborator neutru, finanţat integral extrabugetar şi colaborăm în principal cu experţii tehnici din justiţie”, a declarat
Mihai Prisacariu, şeful Filialei Larex, pentru publicaţia
Bună Ziua Iaşi.
Alcool şi îngrăşăminte în afara legii la Botoşani
Majoritatea solicitărilor de analize vin, la Iaşi, din partea organismelor de control. Garda Financiară, Poliţia, Parchetul, Vama si Protecţia Consumatorilor apelează la expertiză atunci când au nevoie de un document pentru instanţă.
"Cele mai frecvente sunt solicitările pentru analiza băuturilor alcoolice, inclusiv în cazul descinderilor DIICOT. Ni s-a cerut de la determinarea substanţelor dintr-o băutură până la stabilirea concentraţiei alcoolice sau să certificăm dacă lichidul poate fi destinat consumului uman", a declarat
Mihai Prisacariu.
Laboratorul Larex a fost folosit la începutul anului şi după descinderile făcute de vamă şi poliţie la domiciliul lui Dumitru Amişculesei, unde au fost găsite băuturi alcoolice fabricate ilegal. După analize s-a constatat ca materia primă folosită era o soluţie alcoolică, cu o concentraţie de 75%, comercializată sub denumirea de "Dilusol" şi folosită la degresarea suprafeţelor metalice. Recent au fost declarate neconforme şi 100 tone de îngrăşăminte chimice pentru agricultură, analize efectuate la solicitarea unei firme din localitatea Frumuşica, judeţul Botoşani.