Nimic în țara asta pare să nu mai meargă așa cum ar fi trebuit, mai ales acum când putem da vina foarte ușor pe criza Covid. Nu e nici o problemă, că lucrurile ar fi stat la fel de prost și fără apariția acestui virus care ne-a blocat cu totul.
Mâhnirea noastră e să vedem cum tot mai mulți tineri absolvenți de universități de renume din țara noastră, nici nu mai iau în calcul șansa de a rămâne în România pentru a profesa în domeniul în care s-au specializat, motivul fiind lesne de înțeles, respectiv salariul, care poate fi și de zece ori mai mic decât cel oferit de autoritățile din țările unde aleg să plece să muncească.
De aceea, solicităm public conducerii Consiliului Județean Botoșani, reprezentanților Guvernului în teritoriu, reprezentanților partidului de guvernământ la nivelul județului Botoșani, să susțină îmbunătățirea nivelului de trai pentru tinerii județului Botoșani , iar noi, ALDE, prin oamenii pe care îi avem la nivel național în Parlamentul României și prin liderii care sunt în teritoriu la Botoșani, vom susține necondiționat proiectele care sunt benefice pentru tinerii din România, respectiv din județul Botoșani.
Așadar, considerăm că este necesar pentru îmbunătățirea nivelului de trai ca autoritățile să gândească și să acționeze clar și rapid, pentru a susține tinerii să rămână în județul Botoșani și în România, să nu mai plece la muncă în străinătate, întrucât trebuie să fim realiști că principalul motiv pentru care pleacă acești tineri la muncă peste hotare sunt locurile de muncă puține și slab remunerate.
Propunerea noastră, a echipei ALDE Botoșani, este ca acești domni care guvernează România și care conduc județul Botoșani să inițieze un program clar prin care acordă tinerilor care rămân în România după terminarea studiilor, pentru achiziționarea sau construirea unei locuințe cu dobândă subvenționată de stat și cu termen de rambursare de 25 de ani. Principala condiție pentru acești tineri este să rămână și să muncească în România.
„Este foarte simplu, în România statul și județul prin CJ și reprezentanții Guvernului în teritoriu nu fac nimic concret pentru a susține tinerii și atunci credem că au obligația măcar în al 12-lea ceas să creeze, de exemplu un program pentru tinerii care doresc să nu mai locuiască cu părinții sau cu chirie. Aici le solicităm punctual să susțină prin subvenționarea dobânzilor pentru achiziționarea locuințelor sau construcția unei locuințe, după preferințele fiecăruia, de către statul român și de instituțiile statului abilitate în acest sens. Creditul pentru aceste locuințe să fie acordat pentru 25 de ani ca să nu fie greu de suportat”,
a declarat Roxana Florentina Țurcanu, președintele ALDE Botoșani.
Nu se poate numai să stăm și să ne uităm neputincioși cum majoritatea tinerilor care sunt școlarizați în România, pe banii statului, în loc să-i valorificăm în țara noastră și să le oferim locuri de muncă bine plătite, îi pierdem deoarece e clar că nu le asigurăm condiții decente de trai și astfel aleg să muncească în străinătate pe salarii mai mult decât mulțumitoare.
(Comunicat ALDE Botoșani)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Botoșănean cu tupeu, prins BEAT la volan pe un drum din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
„Șofer” prins cu nereguli după un control la Vama Stânca
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Tânără FĂRĂ permis prinsă la plimbare de polițiști pe un drum din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024