Au stabilit prin lege că cererile pentru ajutorul pentru încălzirea locuinţei pot fi depuse la primării până pe 20 noiembrie.
În condiţiile în care Guvernul a impus 30 de zile de restricţii în care românii nevaccinaţi NU au acces în instituţiile statului, e clar că mulţi vor pierde şansa de a primi ajutorul de stat pentru încălzirea locuinţei. Chiar dacă aceştia s-ar vaccina astăzi, până la finalizarea schemei complete pentru a li se permite accesul în instituţii publice, ar trece tot 30 de zile.
Într-un stat în care românul e plimbat pe la toate ghişeele cu un dosar în mână, peste noapte s-a ridicat pretenţia ca acesta să interacţioneze doar online cu instituţiile. Consumatorul vulnerabil nu comunică cu ANAF prin e-mail pentru a cere adeverințe de venit ori certificate fiscale. Consumatorii vulnerabili sunt, majoritatea, persoane simple, persoane cu venituri mici, vârstnici sau care locuiesc în zone izolate de la care nu poţi să ai pretenţia să se “digitalizeze” peste noapte.
Tu, ca STAT, ai obligaţia de a facilita lucrurile pentru cetăţeni, nu de a le îngreuna! Ai pretenţia obligativităţii certificatului verde, atunci pune de îndată la dispoziţia tuturor cetăţenilor Testarea Gratuită ! Nu le cereţi testare pe banii lor pentru a beneficia de un serviciu public!
(Comunicat Dinu Moroşanu – Consilier Local ALDE Comuna Viişoara)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024